OK - adaugat la favorite
Eliminata din favorite!

Bucataria Naturii: Supliment natural din resturi de legume pentru mancaruri si supe

Iata cum putem invata din articolul de azi, sa fim mai economi, mai responsabili si nu in ultimul rand mai eficienti


...de fiecare data cand pregatim o ciorba sau un "fel doi", ne raman la sfarsit resturi de la legumele folosite pe care din pacate le aruncam la cosul de gunoi. Astazi va prezentam o reteta 100% naturala care ne permite reciclarea resturilor obtinand astfel un supliment ce poate fi daugat la mancarurile noastre eliminand in totalitate substantele chimice atat de daunatoare organismului, substante pe care le regasim in produsele din magazine. Tot ceea ce avem nevoie sunt: resturi de ceapa (insemnand cojile si ciuful), cojile de la usturoi, resturi de frunze de praz, cojile ce raman dupa curatarea morcovului, cojile de telina, coji de cartofi, de pastarnac, resturi de varza, de ardei, frunze de telina, codite de patrunjel, marar, codite de ciuperci si de orice altceva va ramane dupa ce ati pregatit mancarea.

 

 


Idealul ar fi ca tot ce am enumerat mai sus sa provina din agricultura biologica, fara pesticide. Va amintesc ca in general vitaminele si mineralele de obicei se gasesc in coaja legumelor si a fructelor, iar noi prin curatare aruncam cca 50% din beneficul nutritional pe care l-am avea de la ele.


Asadar, toate resturile se pun intr-un vas incapator peste care se adauga sare grunjoasa (cam jumatate din greutatea resturilor), piper si un fir de ulei extravirgin de masline. Punem vasul pe foc si mai adaugam un pic de vin alb si o ceascuta de supa de legume sau apa. Sarea are atat roul de conservare cat si de scoatere a umiditatii din resturile de legume.

 



Lasam sa se evapore bine apa din resturi si vas apoi transferam totul intr-o tava pe care am tapetat-o cu hartie de copt. Urmeaza deshidratarea finala pe care o putem face, ori cu uscatorul de legume si fructe circa 6 ore, ori la cuptor la 100 de grade pentru circa 3 ore, ori putem beneficia in aceasta perioada de caldura pe care o dau calorifele noastre si deci asezand vasul pe calorifer pana cand obtinem deshidratarea completa. Cand sunt uscate bine, se pun in robot si se sfarama pana devine totul de consistenta unor granule. In acest moment am obtinut suplimentul natural 100% pentru mancarurile noastre. Punem in borcanele bine spalate si uscate si inchidem cu capac. Poate fi folosit timp de 6 luni si trebuie conservat la loc uscat.
Exista si varianta picanta adaugand un ardei iute uscat.

Pofta buna din bucataria naturii!

Intra in LaPensiuni.ro
Ai uitat parola?
Turist? Inscrie-te!
Creaza-ti un cont pentru a avea acces la toate functionalitatile!

Sau inscrie-te folosind email-ul tau

Username deja folosit!
Bine ai venit in LaPensiuni.ro

Click pe linkul din email-ul trimis de catre noi pentru a completa inscrierea

OK