Traditii: ignatul, obicei stravechi cu radacini precrestine
Ignatul este unul din cele mai importante ritualuri dintre cele ce se desfasoara in perioada sarbatorilor de Craciun
Se spune ca in noaptea de Ignat porcii viseaza daca vor fi sau nu taiati sau viseaza cutit, ceea ce constituie un semn ca vor fi sacrificati. In unele zone, porcul se taie chiar in ajunul Craciunului. Carnea acestuia este destinata in principal prepararii produselor ce urmeaza a se consuma ritual pe tot parcursul perioadei dintre Craciun si Boboteaza. Conform randuielii traditionale, taierea porcului este singura activitate permisa a se desfasura in ziua de Ignat. Se credea ca prestarea oricarei alte munci - spalatul rufelor, cusutul, torsul lanii, maturatul casei etc, atragea dupa sine pedepsirea celor care se faceau vinovati de incalcarea normelor sarbatoririi.
Masurile punitive atunci cand se intamplau, (cazaturi, oparit, dureri ale membrelor inferioare) aplicate celor considerati ca vinovati de nerespectarea interdictiilor, erau atribuite unei divinitati razbunatoare, ce patrona sarbatoarea: Inatoarea. Se spunea ca Inatoarea era o femeie batrana, urata, lacoma si cu apucaturi de capcaun, "manca lumea". In acelasi timp, in povestile ce circulau in satele din sudul Moldovei (vezi Pensiuni Vrancea), la inceputul secolului al XX lea, ea aparea ca o fiinta vicleana, ce incerca sa le ispiteasca pe femei sa lucreze, dupa care le oparea sau le devora. Pentru a contracara actiunile ei malefice si a o impiedica sa se apropie de casa, femeia "ispitita" trebuia sa iasa, la miezul noptii, in curte si sa imite cantecul cocosului, repetandu-l de trei ori. Se credea ca, auzind cantecul cocosului, Inatoarea se retragea speriata. Asadar, in acest ceremonial, se sconta pe functia protectoare a cocosului - chiar daca era vorba numai de imitarea sunetelor lui - care, in calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice.
Ritualul sacrificarii porcului in preajma sarbatorilor Craciunului, aminteste de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) in perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Intr-un moment cum este cel de la cumpana dintre anul vechi si anul nou, se sconta pe functlia regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se stinge, ce moare, o noua viata se infiripa, aceea a noului an. Si aceasta, pentru ca sacrificiul, ca moarte violenta, lasa liber energiile vitale neconsumate. Din aceste energii neconsumate, cel sacrificat putea reveni la viata, putea renaste. In desfasurarea obiceiului sacrificarii porcului, se respectau anumite conditii de timp si spatiu. Sacrificiul nu poate fi inceput inainte de ivirea zorilor si nici nu poate depasi apusul soarelui. El trebuie sa aiba loc pe lumina, intrucat numai lumina poate tine la distanta, prin puterea ei arzatoare, spiritele malefice, ce-ar incerca sa anuleze virtutile sacrificiului. Totodata, locul ales pentru taierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tamaiat si stropit cu agheasma sau cu apa neinceputa, pentru a indeparta duhurile necurate.
Dupa ce animalul este sacrificat, iar carnea sortata, are loc un al doilea act ceremonial: impartirea pomenii porcului. Prin traditie, ea se oferea impreuna cu o lumanare aprinsa, celor care au ajutat la taierea porcului, ca si saracilor. Din restul carnii se prepara produsele destinate sarbatorilor de Craciun, Anul Nou si Boboteaza: carnati, tocatura, piftie, toba, caltabosi, carne fripta etc. Totodata, o parte se conserva pentru a fi consumata peste an. Nimeni nu se atinge insa de preparatele din carnea porcului decat dupa ce, in dimineata de Craciun, o parte din ele sunt impartite de femei, in vecini sau la biserica, pentru mortii familiei. Acest obicei se respecta cu strictete, intrucat, asa cum arata folcloristul S. Fl. Marian "...a gusta mai inainte de a sacrifica se socoteste ca cel mai mare pacat si de vatamare pentru sufletele (spiritele) protoparintilor care cer si doresc acest sacrificiu".
In satele din Banat (vezi Pensiuni Banat), exista obiceiul ca mortii-strigoi sa fie unsi cu untura. Inainte de a fi asezati in sicriu. Se crede ca untura ii fixeaza, impiedicandu-i sa se reintoarca si sa se razbune pe cei vii.
sursa: crestinortodox.ro