Trecutul medieval al Romaniei - Bisericile rupestre din Muntii Buzaului
Bisericile rupestre din Muntii Buzaului (vezi Pensiuni Buzau)reprezinta un complex de vestigii rupestre medievale, localizate in zona subcarpatica respectiva pe o lungime de peste 80 km, mai ales in imprejurimile comunelor Bozioru, Colti, Cozieni si Braesti. Alte amenajari similare mai sunt atestate si pe raza comunelor Catina si Sibiciu, precum si pe raza orasului Nehoiu (vezi Pensiuni Nehoiu). In total sunt peste 30 de astfel de amenajari, care au servit atat ca spatii de locuit cat si ca locuri de cult. Cel mai probabil acestea au functionat incepand cu sec. III – IV d. Hr., utilizarea lor continuand si in sec. XVI – XVII. Prin similitudine – zona mai este cunoscuta si sub denumirea de "Athosul Romanesc".
La asezamintele rupestre se poate ajunge cu piciorul sau cu calul si necesita destul timp. Zona este salbatica si foarte vasta.
Acest teritoriu se afla la mijlocul secolului al XIV-lea la conditia unui „coridor al invaziilor” si al unor comunitati aflate la nivelul preistoric de subzistenta, locuirea zonei in secolul al XIII-lea fiind destul de slaba. Pe plan local, in asezarile controlate mai intai de triburile pecenege si apoi de cele cumane traiul zilnic al oamenilor era extrem de modest, fara stabilitatea necesara construirii temeinice in primul rand de locuinte, abia apoi lacasuri de cult.
Aparitia unor organizari prestatale de genul cnezatelor si voievodatelor enumerate in „Diploma cavalerilor Ioaniti” in 1247, nu a reprezentat un cadru politic suficient pentru a fi initiate actiuni de ctitorire.
Dupa 150 de ani, explozia demografica si saltul cultural aduceau teritoriul deja integrat statului muntean pana la pozitia de provincie care contrabalansa la nivel confesional organizarea Episcopiei Ramnicului cu cea a Buzaului, iar la nivel politico-militar partida boierilor Craiovesti cu cea a buzoienilor.
Aceste asezari rupestre par a fi fost locuite in mai multe perioade istorice. Insuficienta informatiilor documentare, imposibilitatea practica de a fi cercetate arheologic si aspectul lor de multe ori straniu sau romantic a iscat o intreaga literatura ce a propus datarea lor in preistorie, dar mai ales in perioada de inceput a crestinismului. Prin insasi natura lor, aceste asezaminte nu pot furniza nici un fel de indicatii cronologice asupra propriei intemeieri.
