OK - adaugat la favorite
Eliminata din favorite!

Casa Baciu

Pojorata (Suceava)

Pojorata (Suceava)
Parerea turistilor:

Total comentarii: 4

Manastirea Voronet este situata în satul cu acelasi nume, la 36 km de Suceava si la numai 4 km de centrul orasului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare. Biserica a fost ridicata în anul 1488 în numai patru luni si jumatate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
Legenda “originii” bisericii uneste pe vecie doua mari personalitati în destinul nostru national: ctitorul manastirii Stefan cel Mare si cuviosul parinte Daniil, primul staret al manastirii, unul din cei mai mari sfinti pe care i-a odraslit pamântul Moldovei, sihastru si duhovnic vestit.O sfânta candela aprinsa vegheaza mormântul Sfântului Daniil Sihastru de unde obstea manastirii ia binecuvântarea pentru slujbele de: dimineata, dupa-amiaza, si de la miezul noptii.

In adancimile salinei Cacica se gasesc: o capela romano-catolica - Sf. Varvara, o alta capela - ortodoxa, situata la o adancime de 35 m, sapata direct in sare si, recent, peretii au fost decorati cu basoreliefuri din sare cu tema religioasa, dar si un lac artificial sarat, luminat cu ajutorul reflectoarelor.  

 

Herghelia Lucina este una dintre cele doua herghelii din judetul Suceava unde sunt crescuti cai de rasa, aici fiind crescuti caii din rasa Hutul. Herghelia exista inca din 1788.  

 

Manastirea Probota (dupa denumirea veche Manastirea Pobrata) este o manastire ortodoxa din România, construita în anul 1530 în satul Probota (care apartine în prezent de orasul Dolhasca din judetul Suceava) de catre domnitorul Petru Rares. Biserica manastirii are hramul Sfântul Nicolae.  

 

Codrul secular Slatioara a fost declarat rezervatie naturala în 1941. De atunci, copacii mor în picioare, se descompun si ofera hrana pentru generatiile viitoare. În România, nu mai exista astfel de paduri de rasinoase, aceasta fiind a doua din Europa, dupa Germania. 

Servicii

Restaurant:
  • Bucatarie locala tipica
  • Meniu cu produse din ferma proprie
  • Degustari/evenimente etno-gastronomice
Welness si fitness:
  • Hidromasaj
  • Sauna/Baie turceasca
Atractii in apropiere:
  • Rezervatie naturala
  • Muzee si galerie de arta
  • Biserici si manastiri
Sport si activitati in imprejurimi:
  • Trekking
  • Mountain bike
Intra in LaPensiuni.ro
Ai uitat parola?
Turist? Inscrie-te!
Creaza-ti un cont pentru a avea acces la toate functionalitatile!

Sau inscrie-te folosind email-ul tau

Username deja folosit!
Bine ai venit in LaPensiuni.ro

Click pe linkul din email-ul trimis de catre noi pentru a completa inscrierea

OK