Bistro Boema este situata pe strada Republicii la numărul 204, în vecinătatea sediului Distrigaz Sud Muntenia, vis-à-vis de clubul Gold Gym din cartierul rezidențial Albert- Ploiești.
Fondat în anul 2012, sub numele de Bistro, restaurantul a propus un concept nou în PloieștI: bistroul GASTRO CUISINE, locul de întâlnire cu prietenii pentru un taifas liniştit sau pentru un prânz ori pentru o cină cu preparate dietetic sau tradiționale ca la mama acasă. Terasa, din curtea plină cu verdeaţă, oferă în timpul verii un mult dorit refugiu în faţa zăpuşelii. Prin poziţia sa adăpostită, departe de zgomotul marilor bulevarde, dar aproape de Mall Ploiești, Bistro Boema oferă celor care îi trec pragul o oază de linişte şi de voie bună, la adăpost de ritmurile oraşului, dar aproape de cea mai nouă atracție mondenă a sa.
Bucătăria, cu specific german și austriac, dar şi cu reţete culinare din bucătăria românească, asigură oaspeţilor bistroului tihna şi buna dispoziţie a unei mese în familie. Meniul, fără a fi extravagant, redă, într-un registru de arome, uneori discrete, alteori zglobii, deplina fuziune dintre bucătăriile germanice şi românești.O calitate aparte şi foarte apreciată de oaspeţii noştri este aceea că meniul zilnic este făcut în funcţie de produsele de sezon, dar şi de belşugul zilnic al pieţei. Pe scurt, meniul nostru este mereu prospăt și asezonat cu o gamă unică în Ploiești de 24 de branduri de bere germană dintre care amintim doar Paulaner, Augustiner, Edelweiss, Karlsbrau,Warsteiner,Weihenstephaner, cu varietăți rare de bere bioland pentru diabetici și persoane cu intelorență la malț sau gluten.