Venind dinspre Curtea de Argeș sau Râmnicu Vâlcea, la Ticveni și apoi Sălătruc, urmând în amontele văii un drum forestier (amenajat) de 10 km, ajungeți la Casa Iaroslave.
Drumul continuă pe valea Topologului cu peisaje încântatoare incă 25 km până la obârșia Topologului, confluența pârâurilor Izvorul Scării și Izvorul Negoiu, de unde încep potecile spre Creasta Făgărașului.
Pe versantul drept se pot face drumeții pe Șaua Scării, Vârful Scara și pârâul Scara sau din poiana Negoiului cu confluența Scara – Negoiu, tot pe versantul drept, pe pârâul Topologel spre izvoarele Topologelului.
Pe versantul stâng sunt traseele turistice către Negoiu și se poate merge către muntele Florea și vârful Podeanu, de asemenea se poate merge cu mașina sau în drumeție pe platoul Alpin între Ștubeaua și Marginea.
De pe vârful Florea, se vede în amonte Transfăgărășanul până sus la tunel, iar în aval barajul și lacul Vidraru.
Se pot face drumeții la stănele din apropiere, precum și cele din Poiana Lungă și Zăvoiul Ruzii unde puteți încă oberva activitatea ciobanilor.
Pot fi văzute și căsoile - vechile lăcașe în care locuiau părinții și bunicii noștri pe perioada de vara la strânsul fânului, și iarna pentru hrănirea animalelor.
Casa IaroslavePerisani (Valcea) |
Servicii
Atractii in apropiere:
Sport si activitati in imprejurimi: